Chefi celebri din întreaga lume și-au îndreptat atenția asupra uleiului de rapiță, asupra aromei acestuia și beneficiilor pe care le are pentru sănătate și au decis că trebuie să fie un ingredient must have în orice cămară.

Uleiul de rapiță are cea mai mică cantitate de grăsimi saturate față de toate uleiurile de masă și mai puțin de jumătate față de uleiul de măsline. În ultimii ani, uleiul de măsline produs în Marea Mediterană a avut tendința de a depăși în popularitate uleiul de floarea-soarelui și uleiurile vegetale fiind perceput ca o alternativă sănătoasă. Cu toate acestea, uleiul de rapiță este celebru pentru cantitatea de omega esențială, obținută în mod normal din pește.

Britanicii se pare că s-au îndepărtat de ideea că uleiul de rapiță e o alternativă serioasă și sănătoasă față de alte uleiuri de gătit datorită numelui nefericit. În ciuda campaniilor în curs de desfășurare și a mediatizării cu privire la pericolele legate de supraalimentarea, noi, încă mai consumăm prea multe grăsimi saturate, ceea ce poate duce la simptome precum obezitatea, colesterolul ridicat, diabetul sau bolile cardiace. Consumarea Uleiului de rapiță a demonstrat că ajută la reducerea acestor simptome atunci când este combinat într-o dietă echilibrată.

Care sunt beneficiile pentru sănătate ale uleiului de rapiță?

😊Are cel mai mic conținut de grăsimi saturate față de orice ulei – mai puțin de jumătate decât uleiul de măsline.

😊Are de 10 ori mai mult Omega 3 decât uleiul de măsline.

😊Este o sursă bună de vitamina E.

😊Este bogat în grăsimi mononesaturate.

😊Nu conține conservanți artificiali.

😊Este potrivit pentru o varietate de diete – vegetariene, lipsite de gluten, Kosher și Halal.

😊Se poate găti la temperaturi ridicate, avand un punct de ardere de 230 °C, mult mai mare decât uleiul de măsline.

😊Puteți folosi ulei de rapiță presat la rece ca orice alt ulei de gătit (ulei de floarea-soarelui, ulei de măsline și vegetale).

Care sunt utilizările uleiului de rapiță?

Pe lângă varietatea de substanțe nutritive pe care le conține, uleiul de rapiță poate avea și numeroase întrebuințări. Iată câteva dintre cele mai importante:

😊 Uleiul de rapiță poate fi folosit pentru prăjiri, fără să vă temeți că are prea multe calorii sau un nivel prea ridicat de colesterol.

😊 Uleiul de rapiță poate fi la fel de bine folosit și pentru coacere. Are o aromă deosebit de plăcută și face din prăjituri un deliciu.

😊 Uleiul de rapiță poate fi folosit și pentru diverse sosuri, de exemplu: maioneză. Puteți face un sos de maioneză mult mai slab în grăsimi.

😊 Uleiul de rapiță este perfect pentru masaj, hidratează foarte bine pielea și îi oferă o senzație plăcută.

Având în vedere toate beneficiile sănătoase și dietetice ale acestui produs natural și caracterul său versatil al utilizărilor, de ce să nu schimbați azi ulei de rapiță presat la rece de la BioBoom în locul uleiului de gătit obișnuit? BioBoom oferă doar produse certificate organic, de cea mai bună calitate, pentru ca să puteți profita pe deplin de toate beneficiile acestui produs.