Află cum să gândeşti pozitiv în orice situaţie
Gandesc pozitiv. Viaţa este ori frumoasă, ori urâtă. Depinde de tine cum vrei să o vezi.
Bănuiesc că zi de zi ai parte de tot felul de experienţe care influenţează în mod cert deciziile pe care le iei. Unele sunt mai plăcute şi altele mai puţin plăcute.
Însă fiecare întâmplare prin care treci are rolul său şi nu înseamnă că ai vreo scuză să te deprimi atunci când lucrurile nu se desfăşoară după bunul tău plac. Modul în care reacţionezi are consecinţe diferite pentru viitorul tău. Este mare lucru să ştii cum să te manifeşti în orice situaţie.
O mică experienţă neplăcută
Recent am avut parte de câteva discuţii neplăcute care la început mi-au provocat o stare de disconfort. Totul a pornit de la câteva idei nepricepute de către interlocutorul meu. De fapt şi de drept, respectivul încerca să îmi demonstreze că nu ştiu ce vorbesc şi că mai toate ideile mele sunt superficiale. Este normal că fiecare om este liber să extragă ceea ce i se pare folositor din informaţiile pe care le primeşte zilnic, să gândească ce vrea şi să îşi spună părerea atunci când simte nevoia.
În fine, purtând o discuţie amicală cu persoana în cauză, nu am reuşit să ne înţelegem prea bine. Aveam idei prea diferite. El caută un răspuns anume pe care eu nu aveam cum să îl dau pentru că nu îmi stă în caracter să afirm ceea ce nu cred. Mergând pe această cale, normal că nu au întârziat să apară şi jignirile la adresa mea. Mă abţin din pură politeţe să nu dau detalii.
Cum crezi că am reacţionat în continuare? Ai impresia că am răspuns cu aceeaşi monedă? Nici vorbă! Mi-am păstrat calmul, am gândit că respectivul a trecut prin nişte întâmplări neplăcute care l-au marcat negativ şi nu ştie cum să facă faţă unor situaţii care nu sunt în favoarea sa. Îmi pare rău pentru că oricât de mult aş fi încercat să îi explic cum stă situaţia, sunt convinsă că nu ar fi înţeles cum este în realitate.
Aceasta este o mică întâmplare care nu a avut un efect tocmai negativ pentru că am învăţat:
să fiu atentă la oamenii cu care interacţionez;
să nu cred absolut tot ce mi se spune;
să îmi păstrez calmul;
să mă comport ca un om matur;
să înţeleg că există diferenţe;
să ştiu când să las de la mine;
să fiu conştientă de faptul există oameni cu puţin bun simţ.
Agresivitatea verbală câştigă teren
Din păcate, în ziua de azi, întâlneşti oameni care acţionează destul de agresiv atunci când nu reuşeşti să fii de acord cu ei. Nu este greşit în avea păreri diferite şi să fii în dezacord. Dar este grav să nu reuşeşti să vezi dincolo de fapte, să nu poţi să te pui în pielea celuilalt şi să nu depui pic de efort să înţelegi celălalt punct de vedere.
Zilnic întâlnesc oameni care sunt veşnic nemulţumiţi. Au impresia că numai ei au probleme şi că ceilalţi o duc super bine din toate punctele de vedere. Însă totul este doar o impresie. Ei văd numai o faţadă, un produs finit care a fost obţinut printr-un anumit efort.
Gândeşte pozitiv cât de des poţi
Intelectualul tău nu este bleg deloc. Cred că este un pic confuz şi trebuie să îl antrenezi un pic. Mă refer că ar fi bine să lucrezi un pic şi să modifici modul în care tragi concluziile. Ţine minte că nu trebuie să fii un optimist înnăscut ca să gândeşti pozitiv.
Chiar şi atunci când dai un refuz îţi recomand să fii oprimist.
Gândeşte-te în felul următor: atunci când dai un refuz ai marea posibilitate să primeşti de la respectivul o replică tăioasă şi deloc inteligentă. De exemplu: “Eşti un fraier pentru că nu ştii ce pierzi!” Şi culmea ironiei este că ştii prea bine la ce dai cu piciorul pentru că individul tocmai şi-a arătat adevăratul comportament şi a coborât foarte mult în ochii tăi. Te întreb acum: Are rost să gândeşti negativ în situaţia asta? Nu cumva ar trebui să te bucuri pentru faptul că ai ocolit o relaţie urâtă cu cineva?
Cum să gândeşti pozitiv
Tu cât de optimist eşti şi cât de des ai zâmbetul pe buze după o întâmplare urâtă pentru tine? Indiferent cât de greu îţi este, ai idee cum să gândeşti pozitiv?
1. Respinge valorile contrare
Nu este o noutate ca oriunde întorci capul vezi tot felul de reclame, modele sau situaţii care ţi se par ideale şi potrivite pentru tine. Toate sugerează imaginea unui stil de viaţă popular şi râvnit de mulţi: să conduci o maşină mai bună, să ai o vilă cu două etaje, să te îmbraci de la firma “X”, să mănânci la nu ştiu ce restaurant, să îţi petreci timpul în localurile în mare vogă, să fii mai slab sau mai gras şi multe altele. Indiferent că eşti bombardat cu nenumărate mesaje şi informaţii, poţi să le selectezi doar pe cele mai utile pentru tine.
Nu are rost să îţi încarci mintea cu tot felul de dorinţe nefolositoare pentru tine. Dacă începi să te gândeşti tot timpul la ceea ce se spune că trebuie să ai, o să devii un sclav al lucrurilor după care speri şi nu o să ai dispoziţia necesară pentru a gândi clar şi optimist. Ţine minte că acest lucru implică un grad de responsabilitate şi răspundere.
2. Nu există nimic bun sau rău
Gândurile tale determină starea de spirit şi acţiunile tale. Îţi recomand ca în decursul fiecărei săptămâni, la sfârşit de zi să notezi pentru fiecare situaţie în care te-ai aflat gândurile, sentimentele şi acţiunile pe care le-ai trăit. Atunci când vei revizui această listă vei realiza cât de mare este impactul pe care îl are calitatea gândurilor asupra acţiunilor tale.
Bănuiesc că ţi s-a întâmplat să vrei să fii acţionat altfel în anumite situaţii. Exact despre acelaşi lucru este vorba şi aici. Acest exerciţiu te ajută să înţelegi când şi cum să reacţionezi.
3. Păcăleşte gândurile negative
Gândurile negative nu au ce să caute în mintea ta şi obligaţia pe care o ai este să le micşorezi şi să le înlocuieşti cu cele pozitive. Ai posibilitatea să reduci numărul de evenimente negative, să măreşti numărul celor pozitive, să schimbi modul în care priveşti experienţele negative astfel încât să nu mai pară că sunt atât de greu de traversat, să schimbi modul în care te gândeşti la viaţă în general, astfel încât să fii recunoscător pentru tot ceea ce ţi se întâmplă şi ai.
4. Gândeşte ca un optimist
Pesimismul te îndeamnă să devii deprimat mai uşor şi să fii mai puţin fericit pentru perioade mai lungi. Oprimismul este şi va fi cheia unui trai fericit. Gândeşte ca toate problemele sunt temporare şi că sunt cauzate de unele motive exterioare, nu interioare. În loc să îţi spui că totul este un dezastru, mai bine spune-ţi că data viitoare vei reuşi să îţi îndeplineşti sarcina cu brio.
5. Judecă raţional
Nu te mai lăsa copleşit de sentimentele tale negative pentru că nu te ajută în nici un fel. Chiar şi atunci când viaţa nu ţi se pare roz, încercă să o pictezi în aşa fel. Înţelege că din orice întâmplare prin care treci ai ceva de învăţat şi oricât de rea ar părea situaţia, sigur este mai bună decât o vezi tu.
Judecă înainte să acţionezi şi totul o să fie în favoarea ta.
“Dacă putem să înţelegem cu adevărat problema, răspunsul va răsări din ea, pentru că răspunsul nu este neapărat o problemă.” – Jiddu Krishnamurti
Numai fericire îţi doresc,
Andreea E.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, te rog frumos să îl dai mai departe printr-un share ca toţi să găsească fericirea la care speră!
Dacă te-am ajutat în vreun fel, te rog să dai like la această pagină.